My morning (with coffee, of course, cappuccino thins and a lot of time)

Drink coffee with ... anything

 ... because the sunrise is more beatiful

 read my sign of the zodiac

  ... and new things about others                                                                                                                                                      








                                                                                                                                               

... at last update my blog life








Have a nice and quiet morning!

La plimbare

Un sfert de oră de captură, în urmă cu 2 săptămâni, spre Târgoviște...

În oraș

Ieri a venit primăvara cu adevărat. Am văzut-o în calendar cu câteva zile în urmă, dar ieri dimineață devreme, prea devreme pentru week-end, am fost trezită cu veselie de un soare care se încăpățâna să bată la fereastră... zăream o minge mică și luminoasă prin jaluzeaua trasă... am văzut-o în culoarea cafelei de mai târziu (parcă e mai gustoasă când e senin afară), am văzut-o, cu mare încântare, după căderea serii, când toate terasele din centrul vechi al orașului erau pline de oameni gălăgioși (adică veseli, vorbăreți și fluturau de outfit-uri de ultimă oră) ce păreau că sunt acolo de vreo 2 zile, fără să afișeze vreo stare de oboseală. Am văzut-o în living-ul meu, unde am reușit să amenajez un colț de natură foarte chic. În parc am ajuns la miezul nopții, când era liniște, răcoare afară, dar era bine. Și este de-abia 13 martie...

Copilărie adevărată

     Am avut ocazia astăzi, printre puținele de acest fel în ultimii ani, să văd niște „copii jucându-se”. Pare titlul unui tablou realizat cu multă implicare de un pictor român, dar era atât de viu... Și mi-a plăcut!

     Este sâmbătă. Astăzi a fost primăvară. Iar eu am trăit o zi din secolul XXI. Dimineață scurtă, shopping de chestii non-necesare la Mall, dar cu iluzia că asigură buna dispoziție spre starea de fericire, masa de prânz comandată și servită în orele unei după-amieze târzii. Toate cele prezentate destul de obișnuite, aș zice...

     Ceva nu a fost potrivit în peisaj. Atmosfera a suferit o separare între două lumi. Dincolo de fereastra apartamentului meu mi-am pierdut privirea, mi s-a oprit respirația, amintirile m-au năpădit, dar mai mult decât orice, m-am lăsat vrăjită, până la dispariția din raza vizuală, de ceea ce vedeți mai jos...

Niște „copii jucându-se” (ca pe vremea când eu aveam vârsta lor) cu arcuri și săgeți hand made, certându-se, negociind, provocând, ascunzându-se, țintind,  apărându-se... Cum nu mulți pici știu să copilărească!







Tot povestind despre o zi de sâmbătă încântătoare, a venit deja duminică, nu la fel de... Lot of work, at work!

Acordurile unei seri de duminică

         

Am găsit, în sfârşit, soluţia!

     E sâmbătă... De ce??? De ce trebuie să merg azi la job? De ce trebuie să mă dau jos din pat aşa de matinal? De ce să am parte de jumătate de răsfăţ? Sau deloc?... Dar nu, nu există jumătate de răsfăţ de sâmbătă... Va exista unul mic..., uşor... Aşa că m-am decis, după un sfert de oră de gândire (da, e prea de dimineaţă), că trebuie totuşi să-mi fie bine, să mă anim pentru toată ziua de astăzi... Trebuie să fiu tonică... Iar soluţia mea, pe care o tot amân de ceva zile, e prepararea unui mic dejun din fructe. Daaaa, numai din fructe... Ce nu mă lăsa pe mine până acum să aplic metoda nou închegată în mintea mea, era că n-aş fi vrut să mănânc chiar un măr întreg, nici o o pară întreagă, poate doar o nectarină... Un kiwi nu am mai mâncat de ceva luni, doar pentru că pofta mea era de doar...2-3 muşcături dintr-un fruct, oricare ar fi fost acesta. Dar astăzi, deşi aşa se cam servesc majoritatea dintre ele, le-am feliat pe toate. Da, şi pe măr l-am feliat! Şi pe pară am feliat-o rondele! Nectarina mi-a lăsat un curcubeu în farfurieee...Iar din kiwi mi-am luat doar 3 feliuţe...

Restul, din fiecare fruct ce mi-a stârnit pofta în dimineaţa aceasta, le-am făcut o adevărată salată, deşi nefinalizată, pentru mai târziu...când voi termina ziua de lucru. Nu-mi vine să cred...nici acum... Eu chiar merg la job astăzi...

Unde am fost azi...

      Dimineaţa de azi nu mi-a creat niciun plan de a coborî din pat măcar... Cartea de zilele acestea a rămas prin aşternut de aseară, aşa că starea mea de bine a început odată cu ora la care nu doream decât cafeaua "cea de toate zilele" şi paginile următoare de lectură. Cum rar mi se întâmplă să ies din casă fără voie, motivul pentru care am rupt vraja dimineţii de week-end se numeşte... "soră mai mică". Aparent pentru treburi obişnuite, am bătut ceva timp străzile din cartier şi din tot ce aveam de dus la finish, prânzul rezervat la ... "Ma cherrie"...(eu aşa am reţinut!) s-a concretizat. Ajungem la locul cu pricina, văd că se numeşte "Chez Marie", (pentru mine tot una), ni se prezintă masa (cu nimic mai prejos decât în imagine), meniul (cu preparate fine, la preţuri de bun simţ, de mult bun simţ), localul arată drăguţ (decoraţiunile bine alese), vecini de masă obişnuiţi (Christine Valmy)...gesturi de casă primitoare... Comentariile mele nu mai contează... Cele de pe site-ul restaurantului sunt de ajuns...

 
Restaurant CHEZ MARIE Bucuresti

Călătorie în Bretania

Ar mai fi timp, până pe 7 februarie, să ajungeţi la expoziţia artiştilor francezi şi români ai culturii bretone... la Muzeul Naţional de Artă al României.

Primul dintre artiştii români care s-a lăsat sedus de atracţiile Bretaniei, în special de frumuseţea oraşului medieval Vitré, este Nicolae Grigorescu, care va picta aici între 1878 şi 1887. Drumul deschis de Grigorescu avea să fie urmat în secolul XX, până către 1940, de artişti precum Nicolae Grant, Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady, Iosif Iser, Jean Al. Steriadi, Eustaţiu Stoenescu, Elena Popea sau Rodica Maniu, care vor picta viaţa la ţară, animaţia porturilor de pescari şi fascinantele peisaje marine.

Este foarte relaxant pentru o dimineaţă de week-end...

Unde aş pierde vremea

Cea mai mare plăcere a mea este să colind "a aduceri aminte" boutique-urile în care să adulmec trecutul obiectelor decorative aducătoare de atmosferă antică, descoperită doar în romanele ("melancolic") istorice... Acestea nu incită la negoţ, dimpotrivă, îţi dau sentimentul că la întoarcerea acasă ai putea să răscoleşti şi tu prin cufărul mamei sau al bunicii, poate chiar al tău, din vremea când orice clopoţel, carte poştală sau brăţară reprezentau pentru tine...toată viaţa ta ("interioară")... Şi spun doar să răscoleşti, pentru că scoaterea lor, din nou, pe mobilierul  modernist ce ne îmbracă locuinţele, nu ar crea acel aer vintage, epocal, ce îl exprimă...
Dar la final, cu atâtea preumblări prin tot oraşul aglomerat de oameni ca mine, care îşi încarcă sufletul cu frumosul din vitrine, sau poate nu doar atât... restul timpului pe care l-aş mai avea de pierdut, ar fi... aici. Cel puţin, în acest anotimp...

Totuşi, nicio adulmecare nu ar lăsa amprente dacă nu ai aduce-o şi acasă, aşa că m-aş hotărî la câteva mostre de răsfăţ (vizual)...pentru căminul meu...

Din nou Marjorie Hillis...

Şi bineînţeles că vă recomand cu toată ignorarea în faţa crizei altă publicaţie de Bon Ton, "La shopping şi nu regret"... Având în vedere că precedentul ghid a fost dedicat femeilor INDEPENDENTE, (da, invincibili bărbaţi, INDEPENDENTE, traduceţi corect motivaţia termenului "singure") lectura de faţă este certitudinea că vă descurcaţi excelent cu acest statut social şi aveţi nevoie de următorul pas, firesc de altfel...

Plimbare plăcută, privire ageră, atenţie cvasidistributivă and... have fun, girls!

După-amiază de duminică

"Chestiunea femeii solitare a fost tratată cu atâta sagacitate în paginile acestei cărţi, încât speranţele mele de a adăuga ceva de valoare sunt aproape nule." Sunt de acord cu Frank Crowninshield când o descoperă pe aceasta extrem de feminină şi de atrăgătoare... şi îi recomandă, ca soluţii, hobby-uri sociale, surprinzătoare la prima vedere.

Este o adorabilă lectură de duminică, ce-i drept, de toate duminicile de vreo 3 ani încoace, pentru că de fiecare dată simţi nevoia să te amuzi de experienţa alteia, decât să-ţi conştientizezi propria ta existenţă. Si paradoxul a fost când i-am dăruit-o unei prietene care chiar credea că trăiesc însuşindu-mi principiile cu cadoare dezvăluite în aceste pagini. (referire la cazul XIX, capitolul şapte)