Merry Christmas!!!

Deși această urare, în traducere familiară, mi se face când mormăi adormită, e scrisă la câteva secunde după miezul nopții, doar-doar l-oi prinde pe Moșu' când se strecoară ușor sub brad să așeze cadourile, în schimbul unui pahar cu lapte cald și prăjituri de casă... Cred totuși că am greșit rețeta: paharul meu este pe jumătate plin cu vin, toate luminile sunt aprinse în casă, bradul meu „glamorous” este acoperit de cadourile primite deja, iar la prăjituri încă n-am umblat. Si culmea, acum câteva ore, amintindu-mi de micile suflețele care îmi înseninează fiecare zi de lucru, zic să trimit și eu mesaje de asigurare că Moș Crăciun va trece pe la fiecare copil oriunde s-ar afla. Și primesc răspuns peste câteva zeci de minute (mă întreb dacă atâta timp a fost necesar pentru formularea lui): „Miss, nu există Moș Crăciun!”. Sunt ușor derutată! Oricare ar fi adevărul, eu cred că merit un cadou! (unui prieten vechi i se pare că am fost mai cuminte anul acesta; iar sunt derutată!)

HO! HO! HO! Merry Christmas!

Sărbători în altă parte

E Ajunul... Iar eu, ca niciodată până acum, aștept să-mi calce pragul colindătorii, iar cei mult așteptați sunt părinții care-și vor petrece Crăciunul alături de noi, copiii, cei așteptați de obicei acasă, cu aromă de cozonac, cu bradul gata de împodobit, cu sufletul cald...

Anul acesta, casa mea e împodobită în stil personal. Aceleași decorațiuni le folosesc cu drag an de an, adunate de pe la prieteni, unele noi se alătură, îmbinându-se frumos cu tot ce e vechi...

Anul acesta mi-au lipsit multe tradiții păstrate în familia noastră. Emoțiile m-au copleșit aseară, la gândul colindelor oferite de micii cântăreți care apăsau insistent soneria în anii precedenți, la amintirile prietenilor pe care-i găzduiam la finele colindatului prin oraș, în fine la o caldă seară de iarnă, cu gânduri bune pentru cei dragi (din an în an și cadouri, tot pentru ei).

A fost Christmas party

... unde ar fi trebuit să o întruchipez pe Zâna Iernii. Dar șansele de a-mi găsi un costum în această perioadă au fost foarte mici. Prin depozitul vechi, ticsit de cotumele unor roluri jucate odinioară, al celebrului TNB, am zărit o promițătoare vestimentație, ce se îmbina foarte bine cu un accesoriu din garderoba personală. Însă, cum rolul meu era acela de a crea o atmosferă de basm, m-am costumat ușor într-o zână a poveștilor, ce a asistat apoi cu încântare, alături de ascultătorii de toate vârstele, la o miraculoasă petrecere...

E iarnă. Din nou

     Și a trecut un an de când am descoperit, plină de recunoștință, noi preocupări... blogger, Facebook... alt stil beletristic de lecturat... altă liniște sufletească. Era iarnă cu un an în urmă, când m-am entuziasmat atât de tare în fața laptopului cu puține utilizări până atunci. Îi atribuiam noi sarcini, noi intervale orare de utilizare. Ce-i drept, și noi viruși electronici... fără de care nu se putea, tot navigând. 

     Iar acum, recitind gândurile de peste timp, reușesc să înțeleg că vorbele sufletului meu au fost rostite cu voce tare, dorințele au căpătat contur, copleșirea râvnită a invadat nepăsătoare și chiar și lista ”to do” se transformă în ”done”. Am început cu această imagine și cu urări de bine, lansate online. M-a fascinat doar închipuirea unui astfel de decor, dacă nu în căminul meu, măcar pe blogul meu. M-a caracterizat o perioadă. Acum văd că e în tendințe: bradul de Crăciun se vrea argintiu anul acesta. 

Al meu rămâne același  ca în fiecare an și mă emoționează de fiecare dată când vine vremea să îmi îmbogățească atmosfera de sărbători...