Ce mi-a placut foarte tare

Pentru ca astazi am timp, iar spatiul meu de savurat amintirile este in asteptare (mereu privesc pe furis ultima postare si vad cum se indeparteaza cu fiecare zi) ma gandeam sa scriu despre ce as fi vrut de cateva luni... "cum a fost pentru mine anul trecut". Si cautand un titlu, mi-am dat seama ca nu am o descriere pentru continut. Imi amintesc doar fotografii, nu recunosc cuvinte, nu am pastrat morale, fapte prea putine. Cred ca detaliile fac diferenta, vorba reclamei, de sunt atat de atrasa de cate unele...

Si cautand fotografii care de obicei vorbesc mai mult decat as face-o eu (daca nu este asa, sa-mi dea cineva de stire!), imi amintesc ca nu mai plecam din decor cand am vazut momentul surprins. Si pentru asta cred ca va ramane fotografia anului. Era 6 decembrie. Trei gramezi de pitici asteptau nerabdatori sa se umple ghetutele, dupa ce le-au confectionat. In fata acestei imagini am nimerit absolut intamplator. Uimirea era pe masura vis-a-vis de ceea ce traisem eu pana atunci: cizmulite spalate de cu seara, asezate una langa alta in fata usii principale. Mi-am daramat un mit si l-am inlocuit cu altul. Era pentru prima oara cand eu vedeam ca Mos Niculae a intrat pe fereastra.

 

Peste cateva ore, Mosul trecuse si prin dulapul meu cu haine... 

Eu - în postura de model

   

 În urmă cu câteva zile 

am avut un shooting pentru kinderii din posesie, 

din care împărtășesc ce a ieșit...

                                                                                               

Cu mânuțele-astea două...

     ... m-am alăturat unui grup de copii în mini-tabăra „Made by you”, însă doar pentru lecția de pictură pe piatră. Ce-i drept, m-a tentat să încerc jucăriile din lut, dar cred că a fost mai puternic sentimentul de nevătămare a mânușițelor mămucuței și ale tătucuței, iar Creangă a înrădăcinat la mine atitudinea de „fată a babei” și la lecția de împungere a lânii cu acul special de țesut. Copiii au fost tare încântați de produsele lor, indiferent de dificultate, dar cel mai încântat „copil” am fost eu și am urmat întocmai etapele necesare produsului finit:

A very good morning, Miss Mony!

It's a sunny day from many reasons... 1900 views...

Un răsărit în București

      Am ieșit ieri dimineață în oraș, mult prea devreme pentru a ajunge la o întâlnire. Din precauție, am avut se pare privilegiul de a mă bucura de un răsărit în mijlocul Bucureștiului... 

     A fost o dimineață dulce, m-am trezit zâmbind pe stradă, fără să recunosc pe nimeni trecând pe lângă mine, aparatul foto a surprins câteva cadre (deși se simte nevoia unuia super profi), dar toată starea mea de bine se transpune acum în aceste cuvinte. Ce vedeam eu vedea orice trecător, de aceea cred că mie îmi lipsea graba lor, iar lor le lipsea vacanța mea... însă mi-a atras toată atenția și admirația oglindirea acestui răsărit pe clădirile care mă înconjurau.

                                                                                                                                                                                            

Universitatea București                                                                                                

Hotel Intercontinental

Teatrul Național

     Cum povesteam mai devreme, a fost o plimbare veselă, cu o privire aruncată pe la cărțile vechi, dar rămase în exemplare de neîmprumutat (cele mai multe dintre ele), dar cel mai tare m-au amuzat ușile nedeschise încă ale unora dintre tarabe.

     Am trecut și pe lângă locul de unde în fiecare sâmbătă de vară răsună acordurile superbe ale unei orchestre de seară... 

     Și am ajuns într-un final la întâlnirea mea. Cu răsfățul. 

     Toate acestea, în micul meu pelerinaj ca un mare „gură cască”, aici...

La plimbare

Un sfert de oră de captură, în urmă cu 2 săptămâni, spre Târgoviște...

În oraș

Ieri a venit primăvara cu adevărat. Am văzut-o în calendar cu câteva zile în urmă, dar ieri dimineață devreme, prea devreme pentru week-end, am fost trezită cu veselie de un soare care se încăpățâna să bată la fereastră... zăream o minge mică și luminoasă prin jaluzeaua trasă... am văzut-o în culoarea cafelei de mai târziu (parcă e mai gustoasă când e senin afară), am văzut-o, cu mare încântare, după căderea serii, când toate terasele din centrul vechi al orașului erau pline de oameni gălăgioși (adică veseli, vorbăreți și fluturau de outfit-uri de ultimă oră) ce păreau că sunt acolo de vreo 2 zile, fără să afișeze vreo stare de oboseală. Am văzut-o în living-ul meu, unde am reușit să amenajez un colț de natură foarte chic. În parc am ajuns la miezul nopții, când era liniște, răcoare afară, dar era bine. Și este de-abia 13 martie...

Copilărie adevărată

     Am avut ocazia astăzi, printre puținele de acest fel în ultimii ani, să văd niște „copii jucându-se”. Pare titlul unui tablou realizat cu multă implicare de un pictor român, dar era atât de viu... Și mi-a plăcut!

     Este sâmbătă. Astăzi a fost primăvară. Iar eu am trăit o zi din secolul XXI. Dimineață scurtă, shopping de chestii non-necesare la Mall, dar cu iluzia că asigură buna dispoziție spre starea de fericire, masa de prânz comandată și servită în orele unei după-amieze târzii. Toate cele prezentate destul de obișnuite, aș zice...

     Ceva nu a fost potrivit în peisaj. Atmosfera a suferit o separare între două lumi. Dincolo de fereastra apartamentului meu mi-am pierdut privirea, mi s-a oprit respirația, amintirile m-au năpădit, dar mai mult decât orice, m-am lăsat vrăjită, până la dispariția din raza vizuală, de ceea ce vedeți mai jos...

Niște „copii jucându-se” (ca pe vremea când eu aveam vârsta lor) cu arcuri și săgeți hand made, certându-se, negociind, provocând, ascunzându-se, țintind,  apărându-se... Cum nu mulți pici știu să copilărească!







Tot povestind despre o zi de sâmbătă încântătoare, a venit deja duminică, nu la fel de... Lot of work, at work!

A fost Christmas party

... unde ar fi trebuit să o întruchipez pe Zâna Iernii. Dar șansele de a-mi găsi un costum în această perioadă au fost foarte mici. Prin depozitul vechi, ticsit de cotumele unor roluri jucate odinioară, al celebrului TNB, am zărit o promițătoare vestimentație, ce se îmbina foarte bine cu un accesoriu din garderoba personală. Însă, cum rolul meu era acela de a crea o atmosferă de basm, m-am costumat ușor într-o zână a poveștilor, ce a asistat apoi cu încântare, alături de ascultătorii de toate vârstele, la o miraculoasă petrecere...

M-am împrietenit cu Moș Crăciun

     ... pe FBK, evident, unde îmi petrec mare parte a timpului online... Ce mă încântă cel mai tare este transpunerea fotografică a acestui personaj. Oare asta face Moșul în ultimele zile de noiembrie?... Îmi caută adresa? 

      Cum se mai scrie ”fericită”?... ”happy”... ”heureux”... and...

Am plecat de la "Spitalul Special"...

...deși invitațiile acestea m-au făcut să aștept cu nerăbdare o seară oarecare de vineri nu doar pentru unicul motiv că precede mult doritul week-end. Dar am făcut-o pentru o regie mai bună (a lui Horațiu Mălăele) și pentru un public mai numeros care a gustat din plin genul teatral, dovada faptului că sala era pe cât de încăpătoare, pe atât de plină. (Motivul real este că am pierdut debutul piesei pe care atât o așteptam, de aceea am mai primit o șansă de a încheia seara așa cum se anunțase.) Astfel am reușit să văd că, în realitate, S-a sfârșit cum a-nceput

Au mai rămas 100 de zile până la Crăciun

     ... Asta da veste bună! Am găsit pe Facebook o postare a unui site căruia m-am alăturat din curiozitate. Astfel că, în seara aceasta, am citit de două ori titlul campaniei de promovare a Books Express. Nu existau cuvinte mai potrivite pentru o săptămână, o seară, o stare ca cele existente! Dar toate astea m-au teleportat de la realitate la serendipitate și am intrat voit în alte dimensiuni sufletești. Cele despre ce îmi doresc pentru săptămâna sau luna viitoare, cele legate de lucrurile care depind de mine, cele ce vor veni odată cu noile mele gânduri, speranțe și așteptări, cele mai ascunse dorințe pentru cei dragi și, de cele mai multe ori, pentru cei mai dragi oameni care merită să trăiască doar pentru a cunoaște fericirea, liniștea și împlinirea.

...Când ajung acasă

Deși mi-am propus amintirea virtuală a zilelor de vară, nu mai este timp de povestit... Mă bucur doar că vacanța mea a fost una liniștită, însorită și cu tot ce mi-am dorit să fac. Singurul regret, deși va rămâne pe o listă "to do", este că nu am ajuns în vizită la muzeele bucureștene, dar am savurat liniștea, răcoarea și ofertele multor locuri de relaxare din cel mai aglomerat oraș cunoscut de mine până acum. Am găsit însă și altă atmosferă, ce-i drept descoperită uneori întâmplător, poate chiar în mijlocul agitației, dar care oferea atâta liniște încât personajele lecturilor mele estivale s-ar fi putut face auzite. Însă acum, la un nou început,  cu oameni noi în jur, cu alte speranțe, doar amintirile mai stăruie în suflet și privirile îmi sunt încântate de ce mă bucură pe mine cel mai mult la sfârșitul unei zile...