Un răsărit în București

      Am ieșit ieri dimineață în oraș, mult prea devreme pentru a ajunge la o întâlnire. Din precauție, am avut se pare privilegiul de a mă bucura de un răsărit în mijlocul Bucureștiului... 

     A fost o dimineață dulce, m-am trezit zâmbind pe stradă, fără să recunosc pe nimeni trecând pe lângă mine, aparatul foto a surprins câteva cadre (deși se simte nevoia unuia super profi), dar toată starea mea de bine se transpune acum în aceste cuvinte. Ce vedeam eu vedea orice trecător, de aceea cred că mie îmi lipsea graba lor, iar lor le lipsea vacanța mea... însă mi-a atras toată atenția și admirația oglindirea acestui răsărit pe clădirile care mă înconjurau.

                                                                                                                                                                                            

Universitatea București                                                                                                

Hotel Intercontinental

Teatrul Național

     Cum povesteam mai devreme, a fost o plimbare veselă, cu o privire aruncată pe la cărțile vechi, dar rămase în exemplare de neîmprumutat (cele mai multe dintre ele), dar cel mai tare m-au amuzat ușile nedeschise încă ale unora dintre tarabe.

     Am trecut și pe lângă locul de unde în fiecare sâmbătă de vară răsună acordurile superbe ale unei orchestre de seară... 

     Și am ajuns într-un final la întâlnirea mea. Cu răsfățul. 

     Toate acestea, în micul meu pelerinaj ca un mare „gură cască”, aici...

La plimbare

Un sfert de oră de captură, în urmă cu 2 săptămâni, spre Târgoviște...

În oraș

Ieri a venit primăvara cu adevărat. Am văzut-o în calendar cu câteva zile în urmă, dar ieri dimineață devreme, prea devreme pentru week-end, am fost trezită cu veselie de un soare care se încăpățâna să bată la fereastră... zăream o minge mică și luminoasă prin jaluzeaua trasă... am văzut-o în culoarea cafelei de mai târziu (parcă e mai gustoasă când e senin afară), am văzut-o, cu mare încântare, după căderea serii, când toate terasele din centrul vechi al orașului erau pline de oameni gălăgioși (adică veseli, vorbăreți și fluturau de outfit-uri de ultimă oră) ce păreau că sunt acolo de vreo 2 zile, fără să afișeze vreo stare de oboseală. Am văzut-o în living-ul meu, unde am reușit să amenajez un colț de natură foarte chic. În parc am ajuns la miezul nopții, când era liniște, răcoare afară, dar era bine. Și este de-abia 13 martie...

Copilărie adevărată

     Am avut ocazia astăzi, printre puținele de acest fel în ultimii ani, să văd niște „copii jucându-se”. Pare titlul unui tablou realizat cu multă implicare de un pictor român, dar era atât de viu... Și mi-a plăcut!

     Este sâmbătă. Astăzi a fost primăvară. Iar eu am trăit o zi din secolul XXI. Dimineață scurtă, shopping de chestii non-necesare la Mall, dar cu iluzia că asigură buna dispoziție spre starea de fericire, masa de prânz comandată și servită în orele unei după-amieze târzii. Toate cele prezentate destul de obișnuite, aș zice...

     Ceva nu a fost potrivit în peisaj. Atmosfera a suferit o separare între două lumi. Dincolo de fereastra apartamentului meu mi-am pierdut privirea, mi s-a oprit respirația, amintirile m-au năpădit, dar mai mult decât orice, m-am lăsat vrăjită, până la dispariția din raza vizuală, de ceea ce vedeți mai jos...

Niște „copii jucându-se” (ca pe vremea când eu aveam vârsta lor) cu arcuri și săgeți hand made, certându-se, negociind, provocând, ascunzându-se, țintind,  apărându-se... Cum nu mulți pici știu să copilărească!







Tot povestind despre o zi de sâmbătă încântătoare, a venit deja duminică, nu la fel de... Lot of work, at work!

Ultima zi...

     ...din primul concediu de anul acesta se anunță oricum însorită, dar nimic nu se compară cu atmosfera unei dimineți prelungite, fără planuri, dar cu așteptări (sper la unele în acord cu moderatul chef personal), fără să mă gândesc vreo secundă la ziua de luni, dar cu nerăbdarea de a reveni la rutina plăcută a săptămânilor de lucru... Până mâine (care mi se pare departe, departe, depaaarte...) sunt cufundată deja în răsfățul matinal obișnuit (a se citi ”cel de toate zilele”).

Bună dimineața! Și rețeta este 3 în 1: cafea  + blogger + ... (toate indispensabile)...

P.S.: Sper să găsesc termenul cel mai potrivit de definire a celui de-al treilea ingredient sufletesc...

Din nou februarie...

     Mi-aduc aminte că am scris cu un an în urmă despre ce mi-aș fi dorit să mi se întâmple, despre lucrurile de care îmi era dor, despre ceea ce îmi lipsea și cred că am scris despre amintiri. Cred. Acum e din nou februarie. Am sentimentul unui deja-vu. E din nou vacanță. Dar e un nou început. În sufletul meu toate sunt noi, atât de cunoscute, dar nemaiîntâlnite. Sentimentul de bine dorit s-a instalat fără să bată la ușă, fără preaviz, fără ca măcar să îmi închipui că va stărui. Da, simt toată copleșirea la care am aspirat sufletește cu mult timp în urmă...

Merry Christmas!!!

Deși această urare, în traducere familiară, mi se face când mormăi adormită, e scrisă la câteva secunde după miezul nopții, doar-doar l-oi prinde pe Moșu' când se strecoară ușor sub brad să așeze cadourile, în schimbul unui pahar cu lapte cald și prăjituri de casă... Cred totuși că am greșit rețeta: paharul meu este pe jumătate plin cu vin, toate luminile sunt aprinse în casă, bradul meu „glamorous” este acoperit de cadourile primite deja, iar la prăjituri încă n-am umblat. Si culmea, acum câteva ore, amintindu-mi de micile suflețele care îmi înseninează fiecare zi de lucru, zic să trimit și eu mesaje de asigurare că Moș Crăciun va trece pe la fiecare copil oriunde s-ar afla. Și primesc răspuns peste câteva zeci de minute (mă întreb dacă atâta timp a fost necesar pentru formularea lui): „Miss, nu există Moș Crăciun!”. Sunt ușor derutată! Oricare ar fi adevărul, eu cred că merit un cadou! (unui prieten vechi i se pare că am fost mai cuminte anul acesta; iar sunt derutată!)

HO! HO! HO! Merry Christmas!

Sărbători în altă parte

E Ajunul... Iar eu, ca niciodată până acum, aștept să-mi calce pragul colindătorii, iar cei mult așteptați sunt părinții care-și vor petrece Crăciunul alături de noi, copiii, cei așteptați de obicei acasă, cu aromă de cozonac, cu bradul gata de împodobit, cu sufletul cald...

Anul acesta, casa mea e împodobită în stil personal. Aceleași decorațiuni le folosesc cu drag an de an, adunate de pe la prieteni, unele noi se alătură, îmbinându-se frumos cu tot ce e vechi...

Anul acesta mi-au lipsit multe tradiții păstrate în familia noastră. Emoțiile m-au copleșit aseară, la gândul colindelor oferite de micii cântăreți care apăsau insistent soneria în anii precedenți, la amintirile prietenilor pe care-i găzduiam la finele colindatului prin oraș, în fine la o caldă seară de iarnă, cu gânduri bune pentru cei dragi (din an în an și cadouri, tot pentru ei).

A fost Christmas party

... unde ar fi trebuit să o întruchipez pe Zâna Iernii. Dar șansele de a-mi găsi un costum în această perioadă au fost foarte mici. Prin depozitul vechi, ticsit de cotumele unor roluri jucate odinioară, al celebrului TNB, am zărit o promițătoare vestimentație, ce se îmbina foarte bine cu un accesoriu din garderoba personală. Însă, cum rolul meu era acela de a crea o atmosferă de basm, m-am costumat ușor într-o zână a poveștilor, ce a asistat apoi cu încântare, alături de ascultătorii de toate vârstele, la o miraculoasă petrecere...

E iarnă. Din nou

     Și a trecut un an de când am descoperit, plină de recunoștință, noi preocupări... blogger, Facebook... alt stil beletristic de lecturat... altă liniște sufletească. Era iarnă cu un an în urmă, când m-am entuziasmat atât de tare în fața laptopului cu puține utilizări până atunci. Îi atribuiam noi sarcini, noi intervale orare de utilizare. Ce-i drept, și noi viruși electronici... fără de care nu se putea, tot navigând. 

     Iar acum, recitind gândurile de peste timp, reușesc să înțeleg că vorbele sufletului meu au fost rostite cu voce tare, dorințele au căpătat contur, copleșirea râvnită a invadat nepăsătoare și chiar și lista ”to do” se transformă în ”done”. Am început cu această imagine și cu urări de bine, lansate online. M-a fascinat doar închipuirea unui astfel de decor, dacă nu în căminul meu, măcar pe blogul meu. M-a caracterizat o perioadă. Acum văd că e în tendințe: bradul de Crăciun se vrea argintiu anul acesta. 

Al meu rămâne același  ca în fiecare an și mă emoționează de fiecare dată când vine vremea să îmi îmbogățească atmosfera de sărbători...