Pentru ca astazi am timp, iar spatiul meu de savurat amintirile este in asteptare (mereu privesc pe furis ultima postare si vad cum se indeparteaza cu fiecare zi) ma gandeam sa scriu despre ce as fi vrut de cateva luni... "cum a fost pentru mine anul trecut". Si cautand un titlu, mi-am dat seama ca nu am o descriere pentru continut. Imi amintesc doar fotografii, nu recunosc cuvinte, nu am pastrat morale, fapte prea putine. Cred ca detaliile fac diferenta, vorba reclamei, de sunt atat de atrasa de cate unele...
Si cautand fotografii care de obicei vorbesc mai mult decat as face-o eu (daca nu este asa, sa-mi dea cineva de stire!), imi amintesc ca nu mai plecam din decor cand am vazut momentul surprins. Si pentru asta cred ca va ramane fotografia anului. Era 6 decembrie. Trei gramezi de pitici asteptau nerabdatori sa se umple ghetutele, dupa ce le-au confectionat. In fata acestei imagini am nimerit absolut intamplator. Uimirea era pe masura vis-a-vis de ceea ce traisem eu pana atunci: cizmulite spalate de cu seara, asezate una langa alta in fata usii principale. Mi-am daramat un mit si l-am inlocuit cu altul. Era pentru prima oara cand eu vedeam ca Mos Niculae a intrat pe fereastra.
Peste cateva ore, Mosul trecuse si prin dulapul meu cu haine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu