Deși termenul (dinișoară) nu e des întâlnit, îl voi defini cu prima ocazie pe aici, însă acum mă grăbesc să postez primul cadou din vara aceasta (anotimpul în care pot spune că mi se-ntorc gesturile de peste an), oferit cu simpatie (n-am mai folosit de mult cuvântul) de către o persoană plină de viață (chiar și la ora aceea). De fapt, n-ar fi primul, deoarece luna iunie a fost plină de cadouri, dar pe acelea le introduc în categoria „profesionale”.
Ieri, la ceas de seară, pe neașteptate (așa cum se întâmplă mereu în situațiile plăcute) am ajuns într-un loc plin de oameni, dar cu dorința de a-l revedea mereu, la o limonadă cu o drăguță prietenă. Bucuria revederii a debutat cu ce vedeți aici... și a continuat cu amintirile ultimei întâlniri, care a fost o adevărată sesiune de shopping... Grădina Verona (căci aici am ajuns) era nemaipomenită, discret iluminată, aglomerată, așa cum e fain în fiece seară de vară. Limonada era cea binecunoscută, dar ușor nepotrivită pentru gradele temperate ale serii, de fiecare dată când o gustam îmi închipuiam că am în pahar un cappuccino vienez („mă dau în vânt” după astfel de licori).
Să revin la „cadou” (deși sunt singura care-l consideră astfel, cred): n-am mai primit așa ceva de la 18 ani, când am descoperit fără să vreau surpriza pentru majorat, iar în momentul aniversar am mimat încântarea, pe atunci tot o monogramă, așa încât aseară am fost atât de încântată să văd din nou un cadou care mi se adresează, care mi se potrivește, atât de șic și de ... „dinișoară” (prietenii știu de ce)!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu