O simplă zi de marţi

Pentru că şi astăzi voi sta în casă, "înzăpezită", şi ascultând informaţiile meteo, încerc totuşi să rămân în atmosfera creată în primele zile de februarie, să-mi alimentez sufletul cu o lectură potrivită. Constat că mă aflu chiar în faţa raftului cu cărţile colecţiei "Supă de pui pentru...", procurate de la editura Amaltea. Vă redau  ce am citit la prima deschidere a volumului...

     "Într-o furtunoasă zi de marţi, prin anii '50, a trecut pe la noi un bun prieten ca să ne spună că i se mai naşte o fetiţă. Şi l-a rugat pe soţul meu, Harold, să meargă cu el la spital. Mi-au spus că până la cină se întorc ei.

     S-au oprit la o florărie ca să cumpere un ghiveci cu lalele pentru proaspăta mamă şi i-a trecut prin cap iubitului meu soţ să-i ia şi el lalele nevestei lui. S-a hotărât să mai ia şi 12 trandafiri roşii, ca să fie mai sigur şi a pus toată cheltuiala într-un cont al nostru deschis pentru înmormântări şi altele (presupun că s-a gândit acum la acele "altele").

     După vizita la spital, s-au oprit la Hanul Gatto, ca să bea o bere, luând cu ei şi florile, ca să nu se ofilească în maşină. Dintr-una într-alta, în scurt timp, cei de la bar au început să întrebe ce-i cu florile. Prins fără acoperire şi puţin stânjenit, Harold a răspuns: "Sunt pentru ziua de naştere a lui Dot, a mea."

     Dar nu era vorba de nicio aniversare. Nu era decât o zi de marţi. Unul după altul, cei de la bar le trimiteau soţului meu şi prietenului său câte un rând, câte un rând în cinstea aniversării cu pricina. Dar pe la 9:30, i-au mustrat că sărbătoreau singuri. "Nevasta mea e ocupată până la ora 10," a răspuns soţul meu. "Va veni apoi aici la cină, în Separeul Bradului." A comandat imediat cina, nu doar pentru noi, ci pentru toţi clienţii de la bar. Hangiul, bucuros, a aranjat imediat masa pentru 18 persoane.

     Ei, şi-acum s-a ridicat problema - cum să mă aducă pe mine acolo. Nu era restaurantul meu preferat, era târziu, mă lăsase cu cina pe masă şi bănuia că sunt îngrijorată şi supărată. A chemat un taxi şi i-a spus şoferului, care ne era prieten, să se ducă la Dublin să-i spună lui Dot că el avea probleme la Gatto şi să vină imediat. Când a venit taximetristul, eu eram în cămaşa de noapte şi capot, cu părul prins pe nişte bigudiuri metalice urâte. Am aruncat pe mine o haină, mi-am tras cizmele peste papuci şi am plecat repede.

     Când am ajuns la Gatto, barul era gol. "Doamne!" mi-am zis eu. "Chiar că trebuie să fie ceva grav." O chelneriţă m-a condus în sala de petreceri unde era stinsă lumina. "Surpriză!!!" au strigat cu toţii... Harold s-a ridicat şi mi-a tras scaunul să m-aşez. M-a sărutat pe obraz şi mi-a şoptit: "Îţi explic eu mai târziu." Şi fiţi siguri că mi-a explicat!

     Ei, şi trandafirii sunt trandafiri, iar fripturile - fripturi, iar legământul de căsătorie zice că la bine şi la rău... Am mirosit trandafirii, le-am zâmbit ciudaţilor mei musafiri şi i-am tras soţului meu un picior zdravăn pe sub masă. Nu mai luasem masa niciodată până atunci cu acei oameni şi probabil că nici nu o voi mai lua vreodată, deşi ştiam că urările lor erau sincere. Ba chiar am şi dansat "Valsul Aniversar" îmbrăcată ca de culcare şi cu cizmele în picioare, ca să sărbătoresc faptul că era doar o zi de marţi."

Dorothy Walker,

vol. "Supă de pui pentru sufletul îndrăgostiţilor"