Singura felicitare dăruită cu drag vreodată o cumpărasem fără un motiv special de aniversare, doar pentru că avea un mesaj deosebit... Stătea de câteva luni bune în tradiţionala "cutie de pantofi" care ascundea plicuri legate cu fundiţe roz, scoici de pe plajele străbătute în adolescenţa neliniştită, bileţele cu "sfaturi părinteşti" despre ce am de făcut când sunt "home alone" şi multe alte amintiri plăcute din viaţa mea...
Era o zi de vineri, sfârşitul unei săptămâni de investigaţii medicale programate de mult timp şi mereu amânate... Eram nerăbdătoare în faţa telefonului pe care îl aşteptam să sune, mai devreme sau mai târziu... Am fost surprinsă că la celălalt capăt al firului cineva aştepta la fel ca mine... nerăbdător, curios, timid şi cu oarece emoţie în glas, având în vedere că se ivise prima ocazie de a sărbători, dar, mai mult decât atât, îngrijorat pentru starea mea de sănătate...
Nu am avut nevoie de mai mult, pentru a mă decide să-i arăt (cu toată încrederea) plicul ce conţinea rezultatul "analizelor medicale"... Am asistat la emoţia cu care a fost citit conţinutul... redat în cuvintele de pe felicitarea ce m-a salvat... "TE IUBESC! ŞI ASTA NU TRECE CU NIMIC!"
Şi nu doar pentru că era 14 februarie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu