Dimineaţa de azi nu mi-a creat niciun plan de a coborî din pat măcar... Cartea de zilele acestea a rămas prin aşternut de aseară, aşa că starea mea de bine a început odată cu ora la care nu doream decât cafeaua "cea de toate zilele" şi paginile următoare de lectură. Cum rar mi se întâmplă să ies din casă fără voie, motivul pentru care am rupt vraja dimineţii de week-end se numeşte... "soră mai mică". Aparent pentru treburi obişnuite, am bătut ceva timp străzile din cartier şi din tot ce aveam de dus la finish, prânzul rezervat la ... "Ma cherrie"...(eu aşa am reţinut!) s-a concretizat. Ajungem la locul cu pricina, văd că se numeşte "Chez Marie", (pentru mine tot una), ni se prezintă masa (cu nimic mai prejos decât în imagine), meniul (cu preparate fine, la preţuri de bun simţ, de mult bun simţ), localul arată drăguţ (decoraţiunile bine alese), vecini de masă obişnuiţi (Christine Valmy)...gesturi de casă primitoare... Comentariile mele nu mai contează... Cele de pe site-ul restaurantului sunt de ajuns...
30 ianuarie 2010
29 ianuarie 2010
Coana Miţa Biciclista (...ticul verbal al mamei mele)
"Cel mai drăguţ articol citit săptămâna aceasta..."
Subiect de poezioare deocheate, prima femeie din România care a mers pe bicicleta şi cea care a inventat costumul de baie sumar, Miţa Biciclista este un personaj emblematic al epocii interbelice a Bucureştiului. Curtezană celebră şi femeie excentrică, Miţa a dus o viaţă extravagantă până la sfârşitul vieţii. Cunoscută mai mult din folclorul urban al Bucureştiului interbelic, Miţa Biciclista (1885-1968) a existat în realitate. Pe numele său adevărat Maria Mihăiescu, Miţa Biciclista a fost o femeie frumoasă, curtată de personalităţi marcante ale epocii sale. Maria Mihăiescu s-a născut în 1885, la Diţeşti, în judeţul Prahova şi a cunoscut celebritatea odată cu pasiunea sa pentru biciclete. Dacă ai fi trăit în Bucureşti pe la 1900, cu siguranţă ai fi fost marcat de prezenţa unei femei frumoase care la orele prânzului se plimba pe "biticlu" pe Calea Victoriei.
Porecla de Miţa Biciclista i-a fost atribuită de ziaristul George Ranetti, redactorul şef al ziarului Furnica. Dezamăgit că diva nu îi acordă atenţie şi nu răspunde la atenţiile sale, ziaristul a cadorisit-o cu o poreclă de toata frumuseţea, care a stârnit multe zâmbete în crâşmele din centrul Bucureştiului. "Când apărea pe Calea Victoriei, "aristocraţii" de la Capşa, "burghezii" de la Otetelesanu şi "boemii" de la Kubler abandonau politica şi svartul ca să admire superbul exemplar ciclist, căruia hâtrul Ranetti nu scăpase ocazia să-i zică "Miţa Biciclista". Bicicleta cu ghidon de argint era a unei suple şi elegante fiice a Evei, cu zulufi negri, cu pantaloni de catifea mov strânşi pe picior, cu bluza corai din care fluturau mâneci înflorate, cu ghete înalte şi cu o caschetă de mătase albă, înfăşurată în voal alb, din care răsăreau încrucişate două ace mari A la Madame Butterfly", consemnează Alexandru Predescu în "Vremuri vechi bucureştene".


22 ianuarie 2010
În 2010...ianuarie...
"Cu mănuşi" - Mihaela Nicola
"NLP şi succesul" - Steve Andreas a part of training
"Dragoste şi sexualitate" - Dr. Andre Moreau
"Primul pas către viitor" - S.N. Lazarev
"20.000 de leghe sub mări" - Jules Verne scurtă versiune în engleză
"NLP şi succesul" - Steve Andreas a part of training
"Dragoste şi sexualitate" - Dr. Andre Moreau
"Primul pas către viitor" - S.N. Lazarev
"20.000 de leghe sub mări" - Jules Verne scurtă versiune în engleză
Anul trecut...2009
"Nişte răspunsuri" - Mihaela Rădulescu (în direct, răspunsurile ei, pentru "prietena mea de-o viaţă")
"Pânza de păianjen" - Cella Serghi
"Aniela" - Henryk Sienkiewicz
"Doamna Bovary" - Gustave Flaubert scurta ecranizare
"La shopping şi nu regret" - Marjorie Hillis
"Pânza de păianjen" - Cella Serghi
"Aniela" - Henryk Sienkiewicz
"Doamna Bovary" - Gustave Flaubert scurta ecranizare
"La shopping şi nu regret" - Marjorie Hillis
Călătorie în Bretania

Primul dintre artiştii români care s-a lăsat sedus de atracţiile Bretaniei, în special de frumuseţea oraşului medieval Vitré, este Nicolae Grigorescu, care va picta aici între 1878 şi 1887. Drumul deschis de Grigorescu avea să fie urmat în secolul XX, până către 1940, de artişti precum Nicolae Grant, Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady, Iosif Iser, Jean Al. Steriadi, Eustaţiu Stoenescu, Elena Popea sau Rodica Maniu, care vor picta viaţa la ţară, animaţia porturilor de pescari şi fascinantele peisaje marine.
Este foarte relaxant pentru o dimineaţă de week-end...
Mihaela Nicola..."cu mănuşi"

"Nu-ţi irosi minutele întrebându-te "Cum ar fi fost dacă...?" Nu ştiu un lucru mai puţin util. Astăzi eşti produsul şlefuit a ceea ce ai trăit. (...) Ajută-ţi mintea şi corpul să nu-ţi spună nici ţie câte decenii ai trăit. Ai grijă să răspândeşti entuziasm şi energie binefăcătoare în jur. Acestea dimpreună cu lecţiile de viaţă pe care ţi le-ai însuşit te pot face să simţi că maturitatea ori vârsta înţelepciunii este acea etapă a vieţii pentru care ne naştem de fapt."
Sper că vă veţi opri în prima librărie cu proxima ocazie, să întrebaţi măcar dacă mai sunt disponibile... "mănuşile Mihaelei". (Nicola)
Sărbătorile au fost frumoase...
Şi eu am avut parte de plecarea în vacanţa de iarnă, pe care mereu o petrec împreună cu familia, în casa părinţilor, unde nimic nu are glamour de paiete, strălucire cumpărată la cutie, nimic nu are preţ de Mall, atmosfera nu a avut parte de şedinte foto ca la carte... doar că acolo am fost iar copil...
Acolo am parte de armonie, pe care o simt în fiecare gest: în mişcările calculate ale mamei, când ne serveşte micul dejun din copilarie...(întotdeauna va avea gustul de atunci), cafeaua "nepotrivită" (alegerea mea e Nescafe 3 în 1) pe care ar înlocui-o oricând cu un ceai din plantele de ea uscate... în tonul aparent serios al tatălui meu care îmi propune să facem nu-ştiu-ce, chiar dacă "să facem" înseamnă că "voi face doar eu"... Acolo mi se atrage atenţia că sunt îmbrăcată prea subţire, iar mie îmi vine să râd. Şi uneori chiar râd cu poftă, pentru că dintr-o dată mă simt atât de mică, şi pentru că, deşi nu recunosc, mi-a fost aşa de dor de grija cu care mă înconjoară ai mei. Din fiecare gest al lor şi vorbă sufletească reiese acel ceva nerostit de care avem nevoie, dar pe care îl simt şi eu, şi mama, şi tata, şi sora mea... că numai acasă iubim şi suntem iubiţi necondiţionat.
Deşi mă aşteptam la calm, linişte şi candoare, de la intrarea în oraşul natal am fost întâmpinată de un superb foc de artificii pe una din străduţele lăturalnice... (tata a ţinut să menţioneze că nu mă putea aştepta altfel). În fine, ajungem acasă, unde înainte mamei nerăbdătoare... vine aroma de cozonac cald, care doar în preajma Crăciunului are efectul dorit... Deja auzeam colindători...dar nu îi aşteptam decât peste o zi, căci bradul de Crăciun este mereu împodobit pe 23 decembrie...
Anul acesta nu a mai fost "cocoşat" cu toate podoabele existente în pungile care ticseau sertarele, deoarece a fost mai ... eco... Aşa că i-am adăugat doar câteva, pe cele mai plăcute vederii... şi secolului XXI...
Acolo am parte de armonie, pe care o simt în fiecare gest: în mişcările calculate ale mamei, când ne serveşte micul dejun din copilarie...(întotdeauna va avea gustul de atunci), cafeaua "nepotrivită" (alegerea mea e Nescafe 3 în 1) pe care ar înlocui-o oricând cu un ceai din plantele de ea uscate... în tonul aparent serios al tatălui meu care îmi propune să facem nu-ştiu-ce, chiar dacă "să facem" înseamnă că "voi face doar eu"... Acolo mi se atrage atenţia că sunt îmbrăcată prea subţire, iar mie îmi vine să râd. Şi uneori chiar râd cu poftă, pentru că dintr-o dată mă simt atât de mică, şi pentru că, deşi nu recunosc, mi-a fost aşa de dor de grija cu care mă înconjoară ai mei. Din fiecare gest al lor şi vorbă sufletească reiese acel ceva nerostit de care avem nevoie, dar pe care îl simt şi eu, şi mama, şi tata, şi sora mea... că numai acasă iubim şi suntem iubiţi necondiţionat.
Deşi mă aşteptam la calm, linişte şi candoare, de la intrarea în oraşul natal am fost întâmpinată de un superb foc de artificii pe una din străduţele lăturalnice... (tata a ţinut să menţioneze că nu mă putea aştepta altfel). În fine, ajungem acasă, unde înainte mamei nerăbdătoare... vine aroma de cozonac cald, care doar în preajma Crăciunului are efectul dorit... Deja auzeam colindători...dar nu îi aşteptam decât peste o zi, căci bradul de Crăciun este mereu împodobit pe 23 decembrie...
Anul acesta nu a mai fost "cocoşat" cu toate podoabele existente în pungile care ticseau sertarele, deoarece a fost mai ... eco... Aşa că i-am adăugat doar câteva, pe cele mai plăcute vederii... şi secolului XXI...


Iar oraşul a arătat...ca în poveşti... Ce-i drept, părea o poveste cunoscută, spusă de altcineva, într-o vreme trecută, dar mereu ascultată...
Cea mai plăcută surpriză, în sufletul cui a fost copil cândva... a apărut lângă jucăriile care scoteau la vârste fragede cele mai frumoase fotografii...
Dar niciodată nu e prea târziu să le obţii...
Însă clipele magice care mi-au atras toată admiraţia... au fost artificiile de Revelion... Una a fost a mea...
Şi a fost divină... Exploziv, divin şi pozitiv să fie şi anul care tocmai a venit...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)