Unde am fost azi...

      Dimineaţa de azi nu mi-a creat niciun plan de a coborî din pat măcar... Cartea de zilele acestea a rămas prin aşternut de aseară, aşa că starea mea de bine a început odată cu ora la care nu doream decât cafeaua "cea de toate zilele" şi paginile următoare de lectură. Cum rar mi se întâmplă să ies din casă fără voie, motivul pentru care am rupt vraja dimineţii de week-end se numeşte... "soră mai mică". Aparent pentru treburi obişnuite, am bătut ceva timp străzile din cartier şi din tot ce aveam de dus la finish, prânzul rezervat la ... "Ma cherrie"...(eu aşa am reţinut!) s-a concretizat. Ajungem la locul cu pricina, văd că se numeşte "Chez Marie", (pentru mine tot una), ni se prezintă masa (cu nimic mai prejos decât în imagine), meniul (cu preparate fine, la preţuri de bun simţ, de mult bun simţ), localul arată drăguţ (decoraţiunile bine alese), vecini de masă obişnuiţi (Christine Valmy)...gesturi de casă primitoare... Comentariile mele nu mai contează... Cele de pe site-ul restaurantului sunt de ajuns...

 
Restaurant CHEZ MARIE Bucuresti

Coana Miţa Biciclista (...ticul verbal al mamei mele)

"Cel mai drăguţ articol citit săptămâna aceasta..."

Subiect de poezioare deocheate, prima femeie din România care a mers pe bicicleta şi cea care a inventat costumul de baie sumar, Miţa Biciclista este un personaj emblematic al epocii interbelice a Bucureştiului. Curtezană celebră şi femeie excentrică, Miţa a dus o viaţă extravagantă până la sfârşitul vieţii. Cunoscută mai mult din folclorul urban al Bucureştiului interbelic, Miţa Biciclista (1885-1968) a existat în realitate. Pe numele său adevărat Maria Mihăiescu, Miţa Biciclista a fost o femeie frumoasă, curtată de personalităţi marcante ale epocii sale. Maria Mihăiescu s-a născut în 1885, la Diţeşti, în judeţul Prahova şi a cunoscut celebritatea odată cu pasiunea sa pentru biciclete. Dacă ai fi trăit în Bucureşti pe la 1900, cu siguranţă ai fi fost marcat de prezenţa unei femei frumoase care la orele prânzului se plimba pe "biticlu" pe Calea Victoriei.

Porecla de Miţa Biciclista i-a fost atribuită de ziaristul George Ranetti, redactorul şef al ziarului Furnica. Dezamăgit că diva nu îi acordă atenţie şi nu răspunde la atenţiile sale, ziaristul a cadorisit-o cu o poreclă de toata frumuseţea, care a stârnit multe zâmbete în crâşmele din centrul Bucureştiului. "Când apărea pe Calea Victoriei, "aristocraţii" de la Capşa, "burghezii" de la Otetelesanu şi "boemii" de la Kubler abandonau politica şi svartul ca să admire superbul exemplar ciclist, căruia hâtrul Ranetti nu scăpase ocazia să-i zică "Miţa Biciclista". Bicicleta cu ghidon de argint era a unei suple şi elegante fiice a Evei, cu zulufi negri, cu pantaloni de catifea mov strânşi pe picior, cu bluza corai din care fluturau mâneci înflorate, cu ghete înalte şi cu o caschetă de mătase albă, înfăşurată în voal alb, din care răsăreau încrucişate două ace mari A la Madame Butterfly", consemnează Alexandru Predescu în "Vremuri vechi bucureştene".

Miţa Biciclista era o femeie foarte frumoasă pentru aceea vreme, avea părul vopsit blond şi tuns scurt şi cu ochii verzi - albaştri. Frumuseţea sa nu a trecut neobservată şi bărbaţi celebri ai vremii precum Nicolae Grigorescu, Octavian Goga şi regele Ferdinand, care au suspinat după dulcea duduiţă. Regele Ferdinand a mers chiar mai departe şi i-a dăruit casa de la Piaţa Amzei care îi poartă numele şi acum, iar regele Manuel al Portugaliei a cerut-o de soţie, însă Miţa Biciclista l-a refuzat, rămânând fidelă iubirii vieţii sale, doctorul Nicolae Minovici. În acea epocă, Miţa Biciclista mai era cunoscută şi drept Miţa Cotroceanca, porecla obţinută în urma presupusei sale legături cu regele Ferdinand şi a bârfelor care circulau la Curtea Regală din Cotroceni. Miţa Biciclista era cunoscută şi pentru viaţa extravagantă şi luxoasă pe care o ducea. La acea vreme, cucoana deţinea o trăsură, o maşină coupe, servitori din Polonia, mânca numai la Athenee Palace şi îşi vopsea părul la cel mai scump coafor de pe Calea Victoriei. Miţa Biciclista era însă o femeie preţioasă, care le vorbea tuturor cu superioritate. După o perioadă de şedere la Paris, Miţa Biciclista a adoptat stilul de viaţă franţuz şi extravagant şi le vorbea tuturor în limba franceză, chiar şi servitorilor din Plonia care nu întelegeau nimic din ce spunea cucoana. La Paris, Miţa Biciclista a dat lovitura la o bătaie cu flori pe Champs-Elysees, unde a concurat alături de una din frumoasele parizience şi a câştigat prin faptul că pielea de pe biciul de la trăsură era împodobită cu flori. Printre extravaganţele Miţei Biciclista se numără şi scăldatul în mare, într-un costum de baie sumar. La acea vreme, toată lumea se bălăcea în apă în halat, iar apariţia Miţei în "bikini" era un lucru nemaivăzut. Acest fapt a determinat chiar intervenţia unui şef de post care a somat-o să iasă imediat din apă. Miţa a ieşit nervoasă din apă şi l-a lovit cu umbrela pe poliţist, întrebând de ce "şuiera". După moartea primului soţ, Miţa s-a căsătorit la mijlocul anilor '40 cu generalul Alexandru Dimitrescu. În acele vremuri au început şi problemele financiare ale familiei sale. După ce ani de-a rândul a trăit în lux, Miţa închiriază o parte din camerele casei, iar ea se mută la mansardă, în fostele dependinţe ale casei. Cu toate acestea, excentrica diva nu renunţă la extravaganţele sale. În acele vremuri se spunea că îşi trimitea soţul la cerşit. Îl îmbrăca în nişte haine vechi şi ponosite şi îl trimitea să ceară bani de la un magazin alimentar de pe strada Mendeleev. Şi chiria pe care o percepea locatarilor săi era destul de piperată. Cu banii obţinuţi, Miţa Biciclista lua cina la Athenee Palace.

Mărturie a luxului în care a locuit Miţa Biciclista rămâne casa de lângă Biserica Amzei din capitală. Clădirea a fost construită în 1910, de arhitectul N.C. Mihăiescu şi este declarată astăzi monument de arhitectură în stil baroc. Astăzi, dacă te vei plimba prin centrul capitalei, pe lângă Biserica Amzei sau Ambasada Franţei, vei observa pe colţ o casă dărăpănată, într-o stare avansată de degradare. Casa mai păstrează însă farmecul interbelic, cu balcoane şi basoreliefuri cu heruvimi, lei şi cupidoni. În prezent, casa este locuită de diverşi chiriaşi care îşi aşteaptă de la o zi la alta ordinul de evacuare. Chiar dacă clădirea a fost cumpărată de urmaşii Miţei, conformă legii, chiriaşii mai pot rămâne în imobil trei ani de zile. O altă poveste interesantă legată de această clădire spune că Miţa Biciclista ar fi fost vecină cu celebra mătuşă Tamara. Mătuşa Tamara locuia pe strada Cristian Tell, în apropiere de casa Miţei Biciclista. Dacă vrei să descoperi Bucureştiul şi casele sale emblematice, iar povestea Miţei Biciclista ţi-a atras atenţia, atunci te poţi plimba pe străzile din centru şi poţi vedea ce a mai rămas din casa primei femei din România care a mers cu bicicleta. Casa Miţei Biciclista se află pe strada Biserica Amzei la numărul 9, în apropiere de Piaţa Amzei şi Ambasada Franţei.

În 2010...ianuarie...

"Cu mănuşi" - Mihaela Nicola
"NLP şi succesul" - Steve Andreas    a part of training
"Dragoste şi sexualitate" - Dr. Andre Moreau
"Primul pas către viitor" - S.N. Lazarev
"20.000 de leghe sub mări" - Jules Verne   scurtă versiune în engleză

Anul trecut...2009

"Nişte răspunsuri" - Mihaela Rădulescu   (în direct, răspunsurile ei, pentru "prietena mea de-o viaţă")
"Pânza de păianjen" - Cella Serghi  
"Aniela" - Henryk Sienkiewicz
"Doamna Bovary" - Gustave Flaubert   scurta ecranizare
"La shopping şi nu regret" - Marjorie Hillis 

Călătorie în Bretania

Ar mai fi timp, până pe 7 februarie, să ajungeţi la expoziţia artiştilor francezi şi români ai culturii bretone... la Muzeul Naţional de Artă al României.

Primul dintre artiştii români care s-a lăsat sedus de atracţiile Bretaniei, în special de frumuseţea oraşului medieval Vitré, este Nicolae Grigorescu, care va picta aici între 1878 şi 1887. Drumul deschis de Grigorescu avea să fie urmat în secolul XX, până către 1940, de artişti precum Nicolae Grant, Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady, Iosif Iser, Jean Al. Steriadi, Eustaţiu Stoenescu, Elena Popea sau Rodica Maniu, care vor picta viaţa la ţară, animaţia porturilor de pescari şi fascinantele peisaje marine.

Este foarte relaxant pentru o dimineaţă de week-end...

Mihaela Nicola..."cu mănuşi"

Deplinătatea lecturii acestei publicaţii a aceleiaşi Mihaela Nicola de "pe tocuri" este desăvârşită de ironia fină remarcată de critici, dar pentru mine a fost o lectură uşor de parcurs. Însă rubrica "Cum să te maturizezi şi să îmbătrâneşti frumos" m-a lăsat cu cartea deschisă şi privirea în... nici nu mai contează ce direcţie... mult timp după ce fusese parcurs finalul; pe care vi-l redau, cu ghilimelele de rigoare şi binemeritate, în speranţa că "Psihologia vârstelor" nu v-a lămurit aşa de... elegant... despre cum să privim înainte, manifestându-ne asemenea!!!

"Nu-ţi irosi minutele întrebându-te "Cum ar fi fost dacă...?" Nu ştiu un lucru mai puţin util. Astăzi eşti produsul şlefuit a ceea ce ai trăit. (...) Ajută-ţi mintea şi corpul să nu-ţi spună nici ţie câte decenii ai trăit. Ai grijă să răspândeşti entuziasm şi energie binefăcătoare în jur. Acestea dimpreună cu lecţiile de viaţă pe care ţi le-ai însuşit te pot face să simţi că maturitatea ori vârsta înţelepciunii este acea etapă a vieţii pentru care ne naştem de fapt."

Sper că vă veţi opri în prima librărie cu proxima ocazie, să întrebaţi măcar dacă mai sunt disponibile... "mănuşile Mihaelei". (Nicola)

Sărbătorile au fost frumoase...

Şi eu am avut parte de plecarea în vacanţa de iarnă, pe care mereu o petrec împreună cu familia, în casa părinţilor, unde nimic nu are glamour de paiete, strălucire cumpărată la cutie, nimic nu are preţ de Mall, atmosfera nu a avut parte de şedinte foto ca la carte... doar că acolo am fost iar copil...

Acolo am parte de armonie, pe care o simt în fiecare gest: în mişcările calculate ale mamei, când ne serveşte micul dejun din copilarie...(întotdeauna va avea gustul de atunci), cafeaua "nepotrivită" (alegerea mea e Nescafe 3 în 1) pe care ar înlocui-o oricând cu un ceai din plantele de ea uscate... în tonul aparent serios al tatălui meu care îmi propune să facem nu-ştiu-ce, chiar dacă "să facem" înseamnă că "voi face doar eu"... Acolo mi se atrage atenţia că sunt îmbrăcată prea subţire, iar mie îmi vine să râd. Şi uneori chiar râd cu poftă, pentru că dintr-o dată mă simt atât de mică, şi pentru că, deşi nu recunosc, mi-a fost aşa de dor de grija cu care mă înconjoară ai mei. Din fiecare gest al lor şi vorbă sufletească reiese acel ceva nerostit de care avem nevoie, dar pe care îl simt şi eu, şi mama, şi tata, şi sora mea... că numai acasă iubim şi suntem iubiţi necondiţionat.

Deşi mă aşteptam la calm, linişte şi candoare, de la intrarea în oraşul natal am fost întâmpinată de un superb foc de artificii pe una din străduţele lăturalnice... (tata a ţinut să menţioneze că nu mă putea aştepta altfel). În fine, ajungem acasă, unde înainte mamei nerăbdătoare... vine aroma de cozonac cald, care doar în preajma Crăciunului are efectul dorit... Deja auzeam colindători...dar nu îi aşteptam decât peste o zi, căci bradul de Crăciun este mereu împodobit pe 23 decembrie...

Anul acesta nu a mai fost "cocoşat" cu toate podoabele existente în pungile care ticseau sertarele, deoarece a fost mai ... eco... Aşa că i-am adăugat doar câteva, pe cele mai plăcute vederii... şi secolului XXI...

Cu greu ne despărţim de poadoabele colorate, ale anilor trecuţi, dar dacă le combinăm potrivit, vor părea ca noi...

Iar oraşul a arătat...ca în poveşti... Ce-i drept, părea o poveste cunoscută, spusă de altcineva, într-o vreme trecută, dar mereu ascultată...

Cea mai plăcută surpriză, în sufletul cui a fost copil cândva... a apărut lângă jucăriile care scoteau la vârste fragede cele mai frumoase fotografii...

                                                

Dar niciodată nu e prea târziu să le obţii...

Şi chiar te poţi bucura de ele...          

Însă clipele magice care mi-au atras toată admiraţia... au fost artificiile de Revelion... Una a fost a mea...

                                             

Şi a fost divină... Exploziv, divin şi pozitiv să fie şi anul care tocmai a venit...